Noi sfredelim asfaltul de genunchii cunoasterii.Noi suflam eterul inspre marginile anatomice ale plamanilor lumii.Noi sintetizam falcile cerului inspre visare.
Si tot spiritele noastre vad inecul trandafiriu,oricate zambete am pierde marii insetate.Caci tot noi suntem la urma urmei cei care isi lasa trupurile marii,vanzandu-si sufletele pentru o singura clipa de...zbor.
Noi am fost mereu cei care au tanjit dupa alte optiuni,noi am sarutat moartea,trezindu-ne apoi infrigurati,tot noi am iubit si abisul,descoperindu-l apoi unii in ochii celorlalti.
Noi am inteles ca nu ne-am nascut ca sa fim fericiti ci ca sa intelegem tristetea prin inutilitatea unei fericiri intangibile.
Noi am stiut ca doar din durere inveti ceva si noi am sarit in avantul fluid si ketaminic al unei dulci uitari pentru a supravietui.
Noi am plans doar singuri si noi ne-am strans in brate fara sa spunem nimic.
Si desi noi ne-am frant primii coastele de pamant,la urma urmei,DOAR noi am avut o clipa de...zbor.
pentru D.T.C.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu