Clipe

Usa nu se deschide de ceva vreme.De cand ai trantit-o,nu a mai venit nimeni sa spuna "apasa tare pe clanta aia nenorocita si da-mi drumul inapoi in viata ta".Eu?Eu inca astept...ce anume mai exact,nici eu nu stiu...nimic,deci probabil ca totul,asa ca probabil ca pe tine.
Caut punctele ca sa le pun pe "i",dar nu am vreun ac la indemana.Asa ca te astept.Sunt foarte singura mai nou.De cand ai plecat,nu e nimeni care sa mature pe jos dupa ce rup cuvintele,iar cand calc pe ele si ma zgarie in talpa,degeaba imi cer scuze,pentru ca ele rad haotic si imi tipa inspre sange acelasi lucru "proasto,l-ai pierdut".Atunci imi dau seama ca nu mai e nimeni sa tipe la cuvintele mele si atunci stiu ca voi fi singura foarte mult timp.
Inteleg ca nu e vina ta,eu am fost isterica.Stiu ca ar fi trebuit sa imi iau tratamentul,dar ma convinsese o lampa decorativa ca e mai bine sa nu...niciodata nu stii cand ai nevoie de ratiune,de ce sa o irosesti?Acum nu mai discut decat cu mine si trebuie sa recunosc ca ma contrazic in continuu.Am citit prea putin ca sa castig o dezbatere cu mine.Intotdeauna ma intorc la mine,dupa care fug in directia opusa...la polul opus esti tu.Sau erai,pana acum cateva zile,de cand ai trantit usa aceea care acum nu se mai deschide pentru nimeni.Eu raman in camera,nu pot sa ma misc de aici.Nevoia ma va face sa ma tarasc afara cautand un "maine",oricum ar fi el,dar eu am sa-i zambesc in fata si am sa declar cu superioritate ca singurul meu obiectiv e sa trec de "azi".la urma urmei,te vei intoarce...mereu te intorci.Ai nevoie de mine cum am eu nevoie de lucruri imoral de frumoase uneori.

Au trecut prea multe clipe.Daca le-as masura in saptamani sau luni,as inebuni.Nu mai vorbesc nici cu lampa,nici cu ce-a ramas din cuvintele de alta data.Usa nu s-a deschis de atunci,iar eu supravietuiesc prin azi.Tu nu ai venit inca,probabil ca te-ai oprit sa bei ceva,sa te intinzi pe vreo plaja,sa desenezi vreo floricica pe vreo usa de tren.Singuratatea n-a fost niciodata punctul tau forte.Aud uneori privirea ta plangandu-mi in ceafa si atunci ma intorc cu inima prinsa intre amigdale sa vad daca nu ai intrat cumva pe geam.Tin minte ca ai jurat ca pe usa asta nu mai intri si stiu ca iti tii promisiunile.Dar de obicei,e doar mintea mea care imi joaca feste,functionand pe baza de exces de tristete nejustificata si supradoza de silogisme.Asa ca inima imi coboara inapoi in plex si geamul suspina compatimitor si prea gol de tine.Eu ma fac ca nu il aud...la urma urmei,sunt o persoana puternica atunci cand reusesc sa fiu o persoana.Tu esti acolo,undeva,probabil asteptand sa ies din casa si sa te caut,nestiind ca usa nu se mai poate deschide.Insa esti bine,probabil ti-ai revenit deja din betie si ai cuprins toamna de coaste,declarandu-i dragostea ta muritoare.E in regula,toamna saruta mult mai bine decat mine oricum.Cat despre mine...eu...eu te astept.