Cei care au in singe,curgand agale,dragostea trista isi doresc o dializa cu atata ardoare incat nu indraznesc nici macar sa o spuna.
Cei care au,pierduta in carne,senzatia de universal isi petrec toata viata cautand o varianta a putrezirii care sa nu ii sperie,ci sa semene a imbalsamare.
Iar cei care simt in oase durerea infloririi albastrului cersesc in fiecare clipa un calciu amestecat cu verdele frumos al Parisului.
Dar dintre toti cei ce sunt si sufera de aceste incurabilitati celeste,cei mai tristi sunt tot aceia care poarta cosmosul in piept.Pentru ca,avand totul in ei,nu au nici macar ce sa ceara,ce sa caute sau ce sa doreasca.
Acestia ii resimt Universului si lacrimile,si durerile de cap.Ei sunt nevoiti sa tremure de nasterea fiecarei planete fara sa ii ajute Depachin-ul.Caci universul din ei nu doarme,ci tese in continuu fire de viata noua.
Apare pe pielea lor insemnul fiecarui astru ce moare,ca o marturie a faptului ca a fost.De aceea,ei nu dorm.Ei nu pot decat sa viseze fara odihna apa care tasneste in fiecare microcosmos din pieptul lor.Priviti-i atent pe cei cu cearcane,priviti-i in ochi cand cautati Universul....pentru ca acolo o sa-l gasiti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu