Azi mă uit la colecția asta de prostii puerile și-mi dau seama că au mai mult suflet decât aș putea să produc de acum încolo, într-o viață întreagă.
Acum am 23 de ani și insist să folosesc diacritice. Prost, dar să le folosesc. La 17 ani îmi păsa mai mult de furie decât de virgule. Doamne, redă-mi furia. Redă-mi absurdul, nemurirea falsă, invincibilitatea, absolutul. Nu le mai am. Le-am pierdut în texte meșteșugite în română, engleză, spaniolă, italiană, franceză... Limbi care n-au nicio legatură cu mine. N-am vorbit niciodată nimic mai mult decât un dialect prost și vulgar de eu. Nu mai înțeleg ce limbă vorbesc, nu mai știu să traduc din eu în mine. Am folosit morți și substanțe și fiori pe post de scuze. Acum nu mai am fiori, slavă cerului, nu mai am morți și refuz să mai am substanțe. Totuși, nimic nu umple golul din mine. M-am trezit, după douăzeci de ani în care l-am căutat pe Dumnezeu, un Karamazov. Facem o înțelegere: nu vi-l fur pe Dumnezeu, nu-mi furați revolverul.
miercuri, 20 mai 2015
joi, 3 mai 2012
Resurecție
„S-a ridicat brusc si a iesit pe usa.Il priveam cum pleaca si zambeam.Probabil ca mergea sa faca rost de bani pentru inca o doza de cola sau pentru inca o doza... cand,cum il apuca.Ma amuza modul lui de a merge,poate putin leganat,abatut,grabit,zapacit.nici el nu stia.”
A trecut mult timp de atunci. Noi doi, din nou impreuna. A ajuns sa ma deranjeze faptul ca n-am diacritice. Am ajuns sa imi analizez pasii. Noi doi, atipici si atemporali. Si nu stiu despre care ”noi doi” e vorba. Ma doare sa respir pentru ca va doare sa calcati peste morminte, amintiri, pamant, dubii, crezuri, certitudini. Pe mine ma doare individual faptul ca oriunde as pasi, pasesc peste Adreea. Nu pot sa dorm din cauza asta. Dumnezeu s-a rescris in sute de limbi, eu nu pot sa traduc din mine in romana.
Aștept... cu ș mic. Dar acest ș are relevanță. Mi-e dor de tine ca de mine. Mi-e dor de noi ca de resentimente. Nu am probleme, am prieteni. Nu am complicații, ai tu. Nu mai pot. Dacă îmi zbor creierii în direcția potrivită, nimeni nu o să obiecteze. E normal. Uman. Mă simt vinovată pentru că fiecare pas al meu apasă pe pupilele ei conturate albastru.
E o ipocrizie să spui că înțelegi. E suicidal să afirmi că ai impresia că știi. E copilăresc să crezi. Fă-mă, Doamne, copil, sau naște-mă, Doamne, moartă. Naște-mă oricum, dar naște-mă din nou.
Resurecție.
A trecut mult timp de atunci. Noi doi, din nou impreuna. A ajuns sa ma deranjeze faptul ca n-am diacritice. Am ajuns sa imi analizez pasii. Noi doi, atipici si atemporali. Si nu stiu despre care ”noi doi” e vorba. Ma doare sa respir pentru ca va doare sa calcati peste morminte, amintiri, pamant, dubii, crezuri, certitudini. Pe mine ma doare individual faptul ca oriunde as pasi, pasesc peste Adreea. Nu pot sa dorm din cauza asta. Dumnezeu s-a rescris in sute de limbi, eu nu pot sa traduc din mine in romana.
Aștept... cu ș mic. Dar acest ș are relevanță. Mi-e dor de tine ca de mine. Mi-e dor de noi ca de resentimente. Nu am probleme, am prieteni. Nu am complicații, ai tu. Nu mai pot. Dacă îmi zbor creierii în direcția potrivită, nimeni nu o să obiecteze. E normal. Uman. Mă simt vinovată pentru că fiecare pas al meu apasă pe pupilele ei conturate albastru.
E o ipocrizie să spui că înțelegi. E suicidal să afirmi că ai impresia că știi. E copilăresc să crezi. Fă-mă, Doamne, copil, sau naște-mă, Doamne, moartă. Naște-mă oricum, dar naște-mă din nou.
Resurecție.
joi, 6 mai 2010
Formatare de credinta
Ne ridicam toti incheieturile intru Hristos si asteptam viata sa vina sa bata cuiele.Ne caram singuri crucile...si le caram in continuu si tanjim dupa chinurile celelalte,cele ultime,cele de la capatul cararii,stiind ca venirea lor inseamna sfarsitul celor de acum.Dar nu se mai termina cararea si e nasol...acum 2000 de ani,oamenii erau mai amabili:nimeni n-o sa vina azi sa iti spuna "Daca vrei,iti car eu crucea pana sus"Personajul esential din tablou,omul care face toata drama,Iisus-ul contemporaneitatii nu are semnal si nu poate suna sa ne spuna ca intarzie pentru ca i s-a amanat revizia tehnica.Si fara el,s-a blocat toata scena patimilor...daca o s-o jucam la nesfarsit?
In timp ce noi,ca prostii,ca ortodocsii cuminti ce suntem,continuam sa pasim pe carare,mai cade cate unul...si in mod paradoxal,in loc sa ne bucuram ca a scapat,plangem.Ei bine,asta da reactie tampita...scapa si de carat crucea,si de partea cu cuiele si chinul...si noi tot plangem.Si Iisus-ul electro-mecanic,reproiectat dupa standardele europene,rade de noi.N-am inteles si nici n-o sa intelegem,desi ni se tot spune de vreo cateva mii de ani:ca acolo e mai bine,mai frumos,curg lapte si miere,ambalate direct sub forma de Fulga si nu exista impozite pe venit.Si noi ca prostii,ne blocam pe ideea de aici,pe ideea de acum,ca si cum "aici si acum" ar fi tot ce avem de fapt...ce prostie. Nu intelegem....nu,nu,nu intelegem deloc,Si Iisus-ul rade mecanic si rade electric si rade chimic si rade batjocoritor de ochii mei care inca plang dupa cineva recent cazut pe drum.
Of,of,nu,nu...cum nici eu pe el,nici Iisus-ul pe mine nu ma intelege...nu stie ce inseamna asta,dar mie mi-au amortit incheieturile de la atata asteptare si nici sange n-are sa-mi mai curga dintre coaste dupa faza cu sulita...Nu stie ce insemn,dar ochii mei cauta ba pamantul,ba cerul si in curand,am sa fraieresc eu divinitatea si am sa gasesc un loc prin care sa am loc sa cad.
In timp ce noi,ca prostii,ca ortodocsii cuminti ce suntem,continuam sa pasim pe carare,mai cade cate unul...si in mod paradoxal,in loc sa ne bucuram ca a scapat,plangem.Ei bine,asta da reactie tampita...scapa si de carat crucea,si de partea cu cuiele si chinul...si noi tot plangem.Si Iisus-ul electro-mecanic,reproiectat dupa standardele europene,rade de noi.N-am inteles si nici n-o sa intelegem,desi ni se tot spune de vreo cateva mii de ani:ca acolo e mai bine,mai frumos,curg lapte si miere,ambalate direct sub forma de Fulga si nu exista impozite pe venit.Si noi ca prostii,ne blocam pe ideea de aici,pe ideea de acum,ca si cum "aici si acum" ar fi tot ce avem de fapt...ce prostie. Nu intelegem....nu,nu,nu intelegem deloc,Si Iisus-ul rade mecanic si rade electric si rade chimic si rade batjocoritor de ochii mei care inca plang dupa cineva recent cazut pe drum.
Of,of,nu,nu...cum nici eu pe el,nici Iisus-ul pe mine nu ma intelege...nu stie ce inseamna asta,dar mie mi-au amortit incheieturile de la atata asteptare si nici sange n-are sa-mi mai curga dintre coaste dupa faza cu sulita...Nu stie ce insemn,dar ochii mei cauta ba pamantul,ba cerul si in curand,am sa fraieresc eu divinitatea si am sa gasesc un loc prin care sa am loc sa cad.
joi, 18 februarie 2010
Despre cei care...
Cei care au in singe,curgand agale,dragostea trista isi doresc o dializa cu atata ardoare incat nu indraznesc nici macar sa o spuna.
Cei care au,pierduta in carne,senzatia de universal isi petrec toata viata cautand o varianta a putrezirii care sa nu ii sperie,ci sa semene a imbalsamare.
Iar cei care simt in oase durerea infloririi albastrului cersesc in fiecare clipa un calciu amestecat cu verdele frumos al Parisului.
Dar dintre toti cei ce sunt si sufera de aceste incurabilitati celeste,cei mai tristi sunt tot aceia care poarta cosmosul in piept.Pentru ca,avand totul in ei,nu au nici macar ce sa ceara,ce sa caute sau ce sa doreasca.
Acestia ii resimt Universului si lacrimile,si durerile de cap.Ei sunt nevoiti sa tremure de nasterea fiecarei planete fara sa ii ajute Depachin-ul.Caci universul din ei nu doarme,ci tese in continuu fire de viata noua.
Apare pe pielea lor insemnul fiecarui astru ce moare,ca o marturie a faptului ca a fost.De aceea,ei nu dorm.Ei nu pot decat sa viseze fara odihna apa care tasneste in fiecare microcosmos din pieptul lor.Priviti-i atent pe cei cu cearcane,priviti-i in ochi cand cautati Universul....pentru ca acolo o sa-l gasiti
Cei care au,pierduta in carne,senzatia de universal isi petrec toata viata cautand o varianta a putrezirii care sa nu ii sperie,ci sa semene a imbalsamare.
Iar cei care simt in oase durerea infloririi albastrului cersesc in fiecare clipa un calciu amestecat cu verdele frumos al Parisului.
Dar dintre toti cei ce sunt si sufera de aceste incurabilitati celeste,cei mai tristi sunt tot aceia care poarta cosmosul in piept.Pentru ca,avand totul in ei,nu au nici macar ce sa ceara,ce sa caute sau ce sa doreasca.
Acestia ii resimt Universului si lacrimile,si durerile de cap.Ei sunt nevoiti sa tremure de nasterea fiecarei planete fara sa ii ajute Depachin-ul.Caci universul din ei nu doarme,ci tese in continuu fire de viata noua.
Apare pe pielea lor insemnul fiecarui astru ce moare,ca o marturie a faptului ca a fost.De aceea,ei nu dorm.Ei nu pot decat sa viseze fara odihna apa care tasneste in fiecare microcosmos din pieptul lor.Priviti-i atent pe cei cu cearcane,priviti-i in ochi cand cautati Universul....pentru ca acolo o sa-l gasiti
Supraom/clipa finala
Magnet al durerilor lumii,
Ne frangem mainile de frig
Ramanem ingeri cu aripi atarnande
Ne pierdem in cantecul furtunii
Si-n perdele de ape rupte pe dig
Ramanem amantii ratiunii.
Vindecam orice palme si riduri
Ne atingem durerile vii
Lumina tipa dupa mangaieri nepromise
Cand te gandesti cate-am fi putut spune...sau fi
Ar fi ajuns sa inspiram o data cerul
Dar visul l-am lasat in abandon de ape,
Si alte inaltimi l-au dus
Astazi,copilul din fiecare
Transcende intr-un tipat mut catre "sus"
Zambeste,dragul meu...
Azi,noi insine,tinandu-ne de mana
Am apus
Ne frangem mainile de frig
Ramanem ingeri cu aripi atarnande
Ne pierdem in cantecul furtunii
Si-n perdele de ape rupte pe dig
Ramanem amantii ratiunii.
Vindecam orice palme si riduri
Ne atingem durerile vii
Lumina tipa dupa mangaieri nepromise
Cand te gandesti cate-am fi putut spune...sau fi
Ar fi ajuns sa inspiram o data cerul
Dar visul l-am lasat in abandon de ape,
Si alte inaltimi l-au dus
Astazi,copilul din fiecare
Transcende intr-un tipat mut catre "sus"
Zambeste,dragul meu...
Azi,noi insine,tinandu-ne de mana
Am apus
marți, 2 februarie 2010
Suntem...
Cadem...in continuu,dispersati,cadem si nu ne dam seama ca am cazut decat atunci cand,imprastiate pe trotuar,sufletele noastre ne striga "Hei,ai pierdut ceva!"Suntem atat de mici si totusi atat de mari,spulberam lumi microscopice in podul palmelor si in fiecare clipa respiram albastru,sufland catre urmatoarea lume ce va sa fie,daruind viata si moarte cu fiecare gest.
Ne pierdem,sateliti ai fiintei,mesageri ai respiro-ului final si urmam cursul firesc,traind,iubind si murind.Nu suntem speciali prin ratiune,caci deseori aceasta ne face sa ucidem frumosul din jur.Suntem condamnabili tocmai prin faptul ca intelegem conceptul de rau,dar il perpetuam cu toate astea.Dragostea insa ne ridica.Ea ne defineste,chiar daca suntem un haos,suntem frumosi prin dualitatea noastra...iubim!Poate ca de prea putine ori in viata,dar atunci cand o facem,iubim cu totul nostru.Ne daruim cu totul,ne punem viata,zambetele,sufletele,ochii si mainile in mainile celuilalt si ne abandonam cu totul.Doar noi putem face asta si doar noi o putem intelege.Acesta e singurul lucru care ne inalta si care ne da dreptul sa ne numim fiinte superioare.Iubim cu fiecare clipa si cand murim,o facem doar din dragoste pentru necunoscut.
Suntem,respiram,scriem,facem,atingem,dam,uneori ucidem,insuflam,plamadim si tinem in palme si in suflet tot....iubire.
Ne pierdem,sateliti ai fiintei,mesageri ai respiro-ului final si urmam cursul firesc,traind,iubind si murind.Nu suntem speciali prin ratiune,caci deseori aceasta ne face sa ucidem frumosul din jur.Suntem condamnabili tocmai prin faptul ca intelegem conceptul de rau,dar il perpetuam cu toate astea.Dragostea insa ne ridica.Ea ne defineste,chiar daca suntem un haos,suntem frumosi prin dualitatea noastra...iubim!Poate ca de prea putine ori in viata,dar atunci cand o facem,iubim cu totul nostru.Ne daruim cu totul,ne punem viata,zambetele,sufletele,ochii si mainile in mainile celuilalt si ne abandonam cu totul.Doar noi putem face asta si doar noi o putem intelege.Acesta e singurul lucru care ne inalta si care ne da dreptul sa ne numim fiinte superioare.Iubim cu fiecare clipa si cand murim,o facem doar din dragoste pentru necunoscut.
Suntem,respiram,scriem,facem,atingem,dam,uneori ucidem,insuflam,plamadim si tinem in palme si in suflet tot....iubire.
marți, 6 octombrie 2009
Cand esti eu...
Cand e prea tarziu ca sa fie devreme si cand pupilele sunt prea intinse inspre culori ca sa te intorci...cand esti prea nebun ca sa nu recunosti ca e asa,cand iti curge toamna in vene si in piept iti mor copacii rand pe rand...cand in loc de lacrimi curge aramiu si cand e prea trist ca sa mai curga de fapt lacrimi...cand te vezi atat de departe incat stii ca nu mai esti de mult in compania ta,cand iti fosneste o privire ce apartine de ieri in suflet...cand pana si raurile au culoarea unei dureri de care iti amintesti...cand e mai frig la tine in piept decat in decembrie si cand noiembrie esti tu insuti prin tot ce atingi...cand singurul lucru pe care mai poti sa il iubesti e isasi ideea de octombrie si cand sigura ta amintire e o placuta pe care scrie "frig"...cand nu mai poti decat sa rasufli a boala si sa tremuri a vis...cand uiti atat de mult incat iti uiti uitarile..cand te schimbi atat de haotic in esenta incat simti ca esti incest intre toamna si alchimie...si...cand plamanii tusesc sange dar simt ca inspira albastru...atunci esti eu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
