Ne ridicam toti incheieturile intru Hristos si asteptam viata sa vina sa bata cuiele.Ne caram singuri crucile...si le caram in continuu si tanjim dupa chinurile celelalte,cele ultime,cele de la capatul cararii,stiind ca venirea lor inseamna sfarsitul celor de acum.Dar nu se mai termina cararea si e nasol...acum 2000 de ani,oamenii erau mai amabili:nimeni n-o sa vina azi sa iti spuna "Daca vrei,iti car eu crucea pana sus"Personajul esential din tablou,omul care face toata drama,Iisus-ul contemporaneitatii nu are semnal si nu poate suna sa ne spuna ca intarzie pentru ca i s-a amanat revizia tehnica.Si fara el,s-a blocat toata scena patimilor...daca o s-o jucam la nesfarsit?
In timp ce noi,ca prostii,ca ortodocsii cuminti ce suntem,continuam sa pasim pe carare,mai cade cate unul...si in mod paradoxal,in loc sa ne bucuram ca a scapat,plangem.Ei bine,asta da reactie tampita...scapa si de carat crucea,si de partea cu cuiele si chinul...si noi tot plangem.Si Iisus-ul electro-mecanic,reproiectat dupa standardele europene,rade de noi.N-am inteles si nici n-o sa intelegem,desi ni se tot spune de vreo cateva mii de ani:ca acolo e mai bine,mai frumos,curg lapte si miere,ambalate direct sub forma de Fulga si nu exista impozite pe venit.Si noi ca prostii,ne blocam pe ideea de aici,pe ideea de acum,ca si cum "aici si acum" ar fi tot ce avem de fapt...ce prostie. Nu intelegem....nu,nu,nu intelegem deloc,Si Iisus-ul rade mecanic si rade electric si rade chimic si rade batjocoritor de ochii mei care inca plang dupa cineva recent cazut pe drum.
Of,of,nu,nu...cum nici eu pe el,nici Iisus-ul pe mine nu ma intelege...nu stie ce inseamna asta,dar mie mi-au amortit incheieturile de la atata asteptare si nici sange n-are sa-mi mai curga dintre coaste dupa faza cu sulita...Nu stie ce insemn,dar ochii mei cauta ba pamantul,ba cerul si in curand,am sa fraieresc eu divinitatea si am sa gasesc un loc prin care sa am loc sa cad.
joi, 6 mai 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
om drag...lumea este atat de mica!
RăspundețiȘtergereN-ai idee cum se deschide spre tine cand iti dai voie sa-ti fii.
Nici un mit biblic, nici un Iisus, Pakal sau orice alt mesager al vietilor repetate nu va fi confirmarea speciei noastre reduse la uitare.
tu esti parte din marele plan care, credibil sau nu, te-a adus in formatul asta - tie!
De ce?
Simplu - ca sa inveti sa te iubesti, sa urci spre tine... nu sa cazi.
Caderea e o aparenta inefabila a senzatiei deintrare in tine, exact cand visul ala cand erai mica...mai stii?
Visai cum urci pe ceva inalt si cazi in gol si te trezeai mereu cu un mare hau in plexul solar.
Acea cadere e de fapt revenirea in tine, copila draga.
Abia atunci a sa poti sa-ti iei cu -adevarat zborul.
Am trecut pe aici doar sa-ti amintesc ca in noi toti e un Iisus al regasirii si iubirii universului infinit.
Si am mai trecut odata sa ti reamintesc ca nu esti, n-ai fost si nu vei fi niciodata singura.
Asa cum eu te-am vazut... si altii te vor imbratisa la pieptul lor ca sa implinesti caderea spre zborul din tine.
Namaste
Unii te vor lasa sa cazi.
RăspundețiȘtergere