Scrisoare catre nimeni

Draga tu,

Ce mai faci,eu sunt bine..."Bine" e o curva de cuvant...Eu sunt atat de bine incat bine nu mai e...
Aseara a plouat cu muzica...Am constatat asta in timp ce mi se imbibau hainele in ploaie si am inceput sa imi adulmec manecile...Miroseau a muzica si a pamant...Daca stau mai bine sa ma gandesc,miroseau ca si respiratia ta...Numai pe buzele tale am putut simti muzica si pamant in acelasi timp,respirand haos prin alveole pulmonare care voiau,dar nu puteau sa duhneasca a tutun,caci eu miroseam in ele albastru...Iesisem aseara ca sa nu mai stau in casa,pentru ca asta ma inebuneste mai nou...
Exista o tacere atat de macabra in mine incat cea din afara mea nici nu se mai simte...Cum spuneai,am ajuns sa imi doresc singuratate...totusi,sa stii ca nu neaparat pentru ca lumea ma copleseste ci pentru ca eu ma coplesesc si din cauza lipsei zgomotoase de singuratate de afara,nu ma mai aud pe mine insami pierduta in singuratatea din launtrul meu.
Nu are sens..Nici nu am pretins ca ar avea,sau ca ar fi trebuit sa aiba...Dar fug asa de tare de tot ce sunt,incat nici in camera mea,cu o carte in mana nu ma mai suport asa dezolata...Vezi,asta e diferenta:tu asta nu a trebuit sa suporti,pentru ca tu te aveai pe tine...Eu insa sunt pierduta unei imagini de care nu pot sa scap...Pentru ca tu nu mai esti si eu nu mai sunt cu mine,ci cu tine acum...Sunt la sute de kilometri,sunt la sute de ganduri distanta si nu ma mai vad pe nicaieri,nici macar prin inima ta,aruncata asa,intr-un colt de aducere aminte.

A plouat cu muzica aseara...Muzica din mine s-a scurs de mult,asa ca nu pot sa fac mare lucru...Te astept ca si pana acum,rezemata de un copac pe care si-au scris atatia suferinzi bolile cu dezvoltari latente,scrijelind cu degetele sangerande in scoarta acelasi refren...Dar nu mai conteaza cine suntem,pentru ca cerul pare sa nu fi avut niciodata alta culoare decat gri,iar eu am abandonat de prea mult timp,pierzandu-mi lumea din versuri in proza ta bolnava.
Ard doar din cand in cand,cu toate astea mi-e tot timpul frig...Toamna mi-a intrat in oase si in suflet imi incolteste privirea ta care,daca mi-ar strapunge putin mai adanc eul,cred ca as muri.

As fi preferat sa nu dispari,dar te inteleg...Ai o viata in fata ochilor,spre care aspiri...Mai ai o viata si in palme,cu care te joci...Timpul nu ii plictiseste pe cei ca tine,ii dezmiarda...
S-a oprit ploaia si dread-urile mele miros a iarba si a vant(a muzica in niciun caz)...In timp ce eu imi scutur pamantul de sub unghii si cerul de sub irisi,imi dau seama ca tu nu observi deloc...ca viata cu care te joci paleste...