Zborul...o ultima cadere

Formatare de credinta

2010-05-06T13:33:00.000-07:00

Ne ridicam toti incheieturile intru Hristos si asteptam viata sa vina sa bata cuiele.Ne caram singuri crucile...si le caram in continuu si tanjim dupa chinurile celelalte,cele ultime,cele de la capatul cararii,stiind ca venirea lor inseamna sfarsitul celor de acum.Dar nu se mai termina cararea si e nasol...acum 2000 de ani,oamenii erau mai amabili:nimeni n-o sa vina azi sa iti spuna "Daca vrei,iti car eu crucea pana sus"Personajul esential din tablou,omul care face toata drama,Iisus-ul contemporaneitatii nu are semnal si nu poate suna sa ne spuna ca intarzie pentru ca i s-a amanat revizia tehnica.Si fara el,s-a blocat toata scena patimilor...daca o s-o jucam la nesfarsit?
In timp ce noi,ca prostii,ca ortodocsii cuminti ce suntem,continuam sa pasim pe carare,mai cade cate unul...si in mod paradoxal,in loc sa ne bucuram ca a scapat,plangem.Ei bine,asta da reactie tampita...scapa si de carat crucea,si de partea cu cuiele si chinul...si noi tot plangem.Si Iisus-ul electro-mecanic,reproiectat dupa standardele europene,rade de noi.N-am inteles si nici n-o sa intelegem,desi ni se tot spune de vreo cateva mii de ani:ca acolo e mai bine,mai frumos,curg lapte si miere,ambalate direct sub forma de Fulga si nu exista impozite pe venit.Si noi ca prostii,ne blocam pe ideea de aici,pe ideea de acum,ca si cum "aici si acum" ar fi tot ce avem de fapt...ce prostie. Nu intelegem....nu,nu,nu intelegem deloc,Si Iisus-ul rade mecanic si rade electric si rade chimic si rade batjocoritor de ochii mei care inca plang dupa cineva recent cazut pe drum.
Of,of,nu,nu...cum nici eu pe el,nici Iisus-ul pe mine nu ma intelege...nu stie ce inseamna asta,dar mie mi-au amortit incheieturile de la atata asteptare si nici sange n-are sa-mi mai curga dintre coaste dupa faza cu sulita...Nu stie ce insemn,dar ochii mei cauta ba pamantul,ba cerul si in curand,am sa fraieresc eu divinitatea si am sa gasesc un loc prin care sa am loc sa cad.

Despre cei care...

2010-02-18T07:10:00.000-08:00

Cei care au in singe,curgand agale,dragostea trista isi doresc o dializa cu atata ardoare incat nu indraznesc nici macar sa o spuna.
Cei care au,pierduta in carne,senzatia de universal isi petrec toata viata cautand o varianta a putrezirii care sa nu ii sperie,ci sa semene a imbalsamare.
Iar cei care simt in oase durerea infloririi albastrului cersesc in fiecare clipa un calciu amestecat cu verdele frumos al Parisului.
Dar dintre toti cei ce sunt si sufera de aceste incurabilitati celeste,cei mai tristi sunt tot aceia care poarta cosmosul in piept.Pentru ca,avand totul in ei,nu au nici macar ce sa ceara,ce sa caute sau ce sa doreasca.
Acestia ii resimt Universului si lacrimile,si durerile de cap.Ei sunt nevoiti sa tremure de nasterea fiecarei planete fara sa ii ajute Depachin-ul.Caci universul din ei nu doarme,ci tese in continuu fire de viata noua.
Apare pe pielea lor insemnul fiecarui astru ce moare,ca o marturie a faptului ca a fost.De aceea,ei nu dorm.Ei nu pot decat sa viseze fara odihna apa care tasneste in fiecare microcosmos din pieptul lor.Priviti-i atent pe cei cu cearcane,priviti-i in ochi cand cautati Universul....pentru ca acolo o sa-l gasiti

Supraom/clipa finala

2010-02-18T07:02:00.000-08:00

Magnet al durerilor lumii,
Ne frangem mainile de frig
Ramanem ingeri cu aripi atarnande
Ne pierdem in cantecul furtunii
Si-n perdele de ape rupte pe dig
Ramanem amantii ratiunii.

Vindecam orice palme si riduri
Ne atingem durerile vii
Lumina tipa dupa mangaieri nepromise
Cand te gandesti cate-am fi putut spune...sau fi
Ar fi ajuns sa inspiram o data cerul
Dar visul l-am lasat in abandon de ape,
Si alte inaltimi l-au dus
Astazi,copilul din fiecare
Transcende intr-un tipat mut catre "sus"
Zambeste,dragul meu...
Azi,noi insine,tinandu-ne de mana
Am apus

Suntem...

2010-02-02T04:11:00.000-08:00

Cadem...in continuu,dispersati,cadem si nu ne dam seama ca am cazut decat atunci cand,imprastiate pe trotuar,sufletele noastre ne striga "Hei,ai pierdut ceva!"Suntem atat de mici si totusi atat de mari,spulberam lumi microscopice in podul palmelor si in fiecare clipa respiram albastru,sufland catre urmatoarea lume ce va sa fie,daruind viata si moarte cu fiecare gest.
Ne pierdem,sateliti ai fiintei,mesageri ai respiro-ului final si urmam cursul firesc,traind,iubind si murind.Nu suntem speciali prin ratiune,caci deseori aceasta ne face sa ucidem frumosul din jur.Suntem condamnabili tocmai prin faptul ca intelegem conceptul de rau,dar il perpetuam cu toate astea.Dragostea insa ne ridica.Ea ne defineste,chiar daca suntem un haos,suntem frumosi prin dualitatea noastra...iubim!Poate ca de prea putine ori in viata,dar atunci cand o facem,iubim cu totul nostru.Ne daruim cu totul,ne punem viata,zambetele,sufletele,ochii si mainile in mainile celuilalt si ne abandonam cu totul.Doar noi putem face asta si doar noi o putem intelege.Acesta e singurul lucru care ne inalta si care ne da dreptul sa ne numim fiinte superioare.Iubim cu fiecare clipa si cand murim,o facem doar din dragoste pentru necunoscut.
Suntem,respiram,scriem,facem,atingem,dam,uneori ucidem,insuflam,plamadim si tinem in palme si in suflet tot....iubire.

Cand esti eu...

2009-10-06T14:04:00.000-07:00

Cand e prea tarziu ca sa fie devreme si cand pupilele sunt prea intinse inspre culori ca sa te intorci...cand esti prea nebun ca sa nu recunosti ca e asa,cand iti curge toamna in vene si in piept iti mor copacii rand pe rand...cand in loc de lacrimi curge aramiu si cand e prea trist ca sa mai curga de fapt lacrimi...cand te vezi atat de departe incat stii ca nu mai esti de mult in compania ta,cand iti fosneste o privire ce apartine de ieri in suflet...cand pana si raurile au culoarea unei dureri de care iti amintesti...cand e mai frig la tine in piept decat in decembrie si cand noiembrie esti tu insuti prin tot ce atingi...cand singurul lucru pe care mai poti sa il iubesti e isasi ideea de octombrie si cand sigura ta amintire e o placuta pe care scrie "frig"...cand nu mai poti decat sa rasufli a boala si sa tremuri a vis...cand uiti atat de mult incat iti uiti uitarile..cand te schimbi atat de haotic in esenta incat simti ca esti incest intre toamna si alchimie...si...cand plamanii tusesc sange dar simt ca inspira albastru...atunci esti eu.

Scrisoare catre nimeni

2009-10-02T09:05:00.000-07:00

Draga tu,

Ce mai faci,eu sunt bine..."Bine" e o curva de cuvant...Eu sunt atat de bine incat bine nu mai e...
Aseara a plouat cu muzica...Am constatat asta in timp ce mi se imbibau hainele in ploaie si am inceput sa imi adulmec manecile...Miroseau a muzica si a pamant...Daca stau mai bine sa ma gandesc,miroseau ca si respiratia ta...Numai pe buzele tale am putut simti muzica si pamant in acelasi timp,respirand haos prin alveole pulmonare care voiau,dar nu puteau sa duhneasca a tutun,caci eu miroseam in ele albastru...Iesisem aseara ca sa nu mai stau in casa,pentru ca asta ma inebuneste mai nou...
Exista o tacere atat de macabra in mine incat cea din afara mea nici nu se mai simte...Cum spuneai,am ajuns sa imi doresc singuratate...totusi,sa stii ca nu neaparat pentru ca lumea ma copleseste ci pentru ca eu ma coplesesc si din cauza lipsei zgomotoase de singuratate de afara,nu ma mai aud pe mine insami pierduta in singuratatea din launtrul meu.
Nu are sens..Nici nu am pretins ca ar avea,sau ca ar fi trebuit sa aiba...Dar fug asa de tare de tot ce sunt,incat nici in camera mea,cu o carte in mana nu ma mai suport asa dezolata...Vezi,asta e diferenta:tu asta nu a trebuit sa suporti,pentru ca tu te aveai pe tine...Eu insa sunt pierduta unei imagini de care nu pot sa scap...Pentru ca tu nu mai esti si eu nu mai sunt cu mine,ci cu tine acum...Sunt la sute de kilometri,sunt la sute de ganduri distanta si nu ma mai vad pe nicaieri,nici macar prin inima ta,aruncata asa,intr-un colt de aducere aminte.

A plouat cu muzica aseara...Muzica din mine s-a scurs de mult,asa ca nu pot sa fac mare lucru...Te astept ca si pana acum,rezemata de un copac pe care si-au scris atatia suferinzi bolile cu dezvoltari latente,scrijelind cu degetele sangerande in scoarta acelasi refren...Dar nu mai conteaza cine suntem,pentru ca cerul pare sa nu fi avut niciodata alta culoare decat gri,iar eu am abandonat de prea mult timp,pierzandu-mi lumea din versuri in proza ta bolnava.
Ard doar din cand in cand,cu toate astea mi-e tot timpul frig...Toamna mi-a intrat in oase si in suflet imi incolteste privirea ta care,daca mi-ar strapunge putin mai adanc eul,cred ca as muri.

As fi preferat sa nu dispari,dar te inteleg...Ai o viata in fata ochilor,spre care aspiri...Mai ai o viata si in palme,cu care te joci...Timpul nu ii plictiseste pe cei ca tine,ii dezmiarda...
S-a oprit ploaia si dread-urile mele miros a iarba si a vant(a muzica in niciun caz)...In timp ce eu imi scutur pamantul de sub unghii si cerul de sub irisi,imi dau seama ca tu nu observi deloc...ca viata cu care te joci paleste...

Cea mai singura toamna..

2009-09-30T12:24:00.000-07:00

Doamne,te-am strigat in nestire,in pustiu,in umbra lui Paler,in mine,in el,iarasi in pustiu,in cuget,in culmea fiecarei mele dureri,in oase,in toracele unui cer umbrit de ochii lui negri,in haos,iarasi in pustiu,in eter,in el pentru a nu stiu cata oara si in mine te strig pana si acum.Cat sa mai strig pana sa ating ceea ce altii respira?Pana sa TE ating?
Cum de ma strafulgera viziunea infernului de fiecare data cand ma rog pentru cerul tau?
Ating,ascult,imi las sufletul sa fosneasca....toamna imi renaste in pupile din ce in ce mai mult,iar in ea incolteste pustiul acela imposibil de conceput.Acea senzatie a dezolarii pe care nu pot concepe ca ar mai fi simtit-o cineva ca si mine,acea opera a sangelui bolnav care imi striga "lasa-ma sa curg!".
Cat te voi mai striga,dumnezeul meu orb si palid,pana sa recunosti in sfarsit ca in cerul tau nu exista loc pentru mine?
Dar mai presus de orice....cata toamna o sa imi mai trosneasca in piept?

Intuneric

2009-09-24T06:35:00.000-07:00

Intuneric....
E atata intuneric la tine in ochi
Incat uneori am impresia ca ma imbratisaza
Intr-o dispersie de gesturi inecate
Intunericul din sufletul tau
Si ca in timp ce cad,intaietatea inspirarii
Ma face sa uit sa te prind de mana prin gesturi grabit-abandonate
Sa iti spun,pana nu ma transform in pulbere de cer
Ca as iubi si ultima ta picatura de intuneric
Daca mi-ai strange macar o data in brate ochii
Cu o picatura sangerie de lumina...

Noi

2009-09-16T12:27:00.000-07:00

Noi sfredelim asfaltul de genunchii cunoasterii.Noi suflam eterul inspre marginile anatomice ale plamanilor lumii.Noi sintetizam falcile cerului inspre visare.
Si tot spiritele noastre vad inecul trandafiriu,oricate zambete am pierde marii insetate.Caci tot noi suntem la urma urmei cei care isi lasa trupurile marii,vanzandu-si sufletele pentru o singura clipa de...zbor.
Noi am fost mereu cei care au tanjit dupa alte optiuni,noi am sarutat moartea,trezindu-ne apoi infrigurati,tot noi am iubit si abisul,descoperindu-l apoi unii in ochii celorlalti.
Noi am inteles ca nu ne-am nascut ca sa fim fericiti ci ca sa intelegem tristetea prin inutilitatea unei fericiri intangibile.
Noi am stiut ca doar din durere inveti ceva si noi am sarit in avantul fluid si ketaminic al unei dulci uitari pentru a supravietui.
Noi am plans doar singuri si noi ne-am strans in brate fara sa spunem nimic.
Si desi noi ne-am frant primii coastele de pamant,la urma urmei,DOAR noi am avut o clipa de...zbor.

pentru D.T.C.

Cautare...?

2009-09-16T12:25:00.001-07:00

Ma sprijin de cer
Cu coatele goale ma zgariu de astri
Cu norii imi opresc apoi sangerarea
Si astept,mereu astept un ecou de pasi
Pierdut in simfonia ochilor albastri.
Tu,iarasi tu...parca inca te caut.
M-am prins de toate cerurile tale,
In care te ascunzi?
Vantul ma ia uneori pe gratis
Vazand ca fac autostopul in van
Dar refuza mereu sa ma duca
Mai departe de limita dintre haos si diafan.
Pentru ca la urma urmei,
Sa il prinzi pe Dumnezeu de coaste e prea mult.
Si totusi,Dumnezeul meu ai fost tu
Si pe tine,totusi,te-am prins de coaste.
Mi s-a reprosat ca nu stiu sa ascult,
Mi s-a spus ca Dumnezeu a ucis Dumnezeul din tine.
Imi soptise o stea cazatoare
Sa nu te mai caut
Pentru ca daca asa a fost,asa e mai bine.
Pentru ca tu erai doar om
Iar eu am insultat divinitatea
Crezand din ce in ce mai mult in carne si parfum.

Acum insa iti caut cerurile
As dori sa depun o contestatie,
Sa-i reclam Dumnezeului tau nedreptatea.
Dar pentru asta trebuie sa caut Dumnezeul lui,
Iar pe acesta parca tot nu il pot gasi.
Desi de-atata timp imi sfredelesc genunchii
Sarind de pe culmea fiecarei dureri,
Pe culmea unei dureri mai mari si mai atroce
Rugandu-ma din cer in cer,spre blasfemii.

Pentru ca-n fiecare zi sunt tot mai goala,
Si-n fiecare gand,tot mai atee.
Mai stearsa cu fiecare vers ce mi te fura.
Dar cu fiecare zeu pe care il ucid cu mintea,
Devin in fiecare clipa de abis
Din ce in ce mai dumnezee.

Haos

2009-09-12T04:48:00.001-07:00

Sarut,agonie,moarte,vin
Apus de soare,apus de noi
Nuditate,ecouri albe
Nebunie..
Ce am avut?Dar ce am pierdut
Lacrimi,sange,silabe
Sfasietoare oarecum lipsa
Poet tacut
Nepasare,ilogic,isterie
Smaralde aruncate in canale
Portrete gresite de dimineata
Negatii,dureri universale
Camasi brodate de neoane
Palpainde,cum se sting
Alte batai de inima
Halucinatii
Ambiguu,cafea,tigara
Tremure ce se preling
Ochi caprui
Durere in tipat de chitara
Dale reci,bancile
Goale,aruncate,fara gri
Habar nu ai ce e in lumea ce ma inconjoara
Prozac
Atingeri ce nu sunt,vise
Ce n-au fost,linii albe
Discursuri,poze cu voi....si tac.

Poezie,lipsa
Doare doar cand dorm
Inebunesc?Inebunesc...
Iarasi
Sau nu,sau da....cadere
Dispre cantec inspre somn
Votca,vis,ascutit...placebo
Iar votca,iar vis...la revedere.

Patru nenorociti de pereti de ganduri

2009-09-12T04:40:00.001-07:00

Ce poate un om face in fata inevitabilului sfarsit,decat sa-i traga un "Aia ma-tii" lui Camil Petrescu,atunci cand acesta zicea "Dragostea este ca un monodeism,la inceput voluntara,mai apoi patologica"...ce poate sa mai faca,absolut nimic decat sa se resemneze.In secolul nostru acest sfarsit al "tot"-ului vine prematur.

Domnilor,nu gandesc eu complex sau profund,dar nu m-am tampit in asa hal incat sa nu mai recunosc esentialul.Ce sta la urma urmei la baza alcatuirii noastre ca fiinta?Spiritul.De cand vorbim,scriem si dezbatem conditia umana si murim tot mai idioti pe secol ce trece,descoperind-o tot mai putin importanta in valorile epocii in care traim.

Nu ne putem intelege,nu ne putem explica propriile reactii ,devenind astfel tot mai obsedati de a le justifica ,de a le gasi fundamente logice,ajungem la stadiul in care logica insasi nu mai are logica,devenind o matematica prost predata in litere.

In vesnica cautare de de adevaruri absolute fugim dupa secrete ascunse de secolele ingrate ce-au trecut si neglijandu-ne la urma nevoile de baza.Deconectati-ma de la aparate ca sa pot incepe sa traiesc mai departe,imi doresc asta de cateva zile pe care nu le pot numara momentan din cauza starii comatoase in care ma aflu.

E o greseala grava de rationament la mijloc?Pentru ca mi se pare ca in secolul douazeci si unu regresam subtil cu ajutorul evolutiei.

Dialog cu nimeni

2009-09-12T04:39:00.001-07:00

Ce-ar mai fi de spus?
Domnule,eu plec...inspre oras,inspre apus
Mi-am terminat cafeaua.
Ma duc,am sa-mi iau haina inspre lume
Pana mai sper in zambete de sus.

Domnule,eu plec.N-ai stiut sa plangi
Cand trebuia.
Inca mai vreau raspunsuri
Si caut tot ce m-ar putea soca.
Vreau un sarut de la soare,
Si o parcela de soia pe luna.
Am auzit ca se castiga la loterie
Muzica buna.
Caut revolutia propriei fiinte,
Vreau sa fut un arhanghel pana la isterie.
Sa ma prind orgasmic de piciorul lui Dumnezeu,
Tipand a cosmogonie!

Nu vreau aripi,caci am auzit ca doare cand cresc.
Nu ma mai misca,
Nimic simbolic ori ceresc,
Nimic din cele ce persista.

Ingerul meu extenuat s-a-ntors pe-o parte
Si doarme,
Eu cad mai departe
Si,vai,cati ani lumina am cazut...
Au trecut prin mine si timpul si nasterea.
Domnule,am plecat de-atata vreme,
Reda-mi cunoasterea!
Imi vreau iarasi colectia de pacate
Dar in caderea mea am devenit
Doar o pereche de pupile dilatate.

Pe langa

2009-09-12T04:36:00.000-07:00

Ce mult te-am iubit….
In seri care-si pierdeau asfaltul sub becuri de namol
Cand noi plimbandu-ne amestecam materia
Scapand alcool din buze-n cerul ce plangea domol
Iubeam cat altii n-au iubit reincarnati
Din palme spumegau clipiri spasite
Cum spumega si vinul in ani abandonati
Si ne pierdeam in maini nedeslusite
Fumand narcise calde ca niste apucati
Mai tii dupa atata vreme minte
Cum cautam un cantec sa ajunga
S-adune tot ce-am vrea sa spunem,beti de viata
Si cum mereu dadeai cu-o lacrima pe langa
Cum eu purtam 3 stele si tu purtai mustata
Si ne smulgeam prin zambete din suflet
Si ne muscam viata,putin cate putin
Vampiric dintii i-avantam in gat,cu zambet
Sperand sa gasim zahar,pan-am gasit venin
Mi-am infipt unghiile-n ultimul tau cer
Prin felinare cautam din suflet o bucata
Pe care o pierdusem la tine-n sifonier
Dar n-am mai regasit-o niciodata
Si parca intr-un tipat ne-am ingropat de vii
Strangand in brate apa,cu bratele in soare
Stiam atunci ca n-ai sa mai revii
Si m-ai lasat sa mor o muritoare.
N-am vrut sa-ti tulbur visul,sau ochii de secara
Privind atat de limpezi,salbatici in avant
Si-n lumea de neoane,topind figuri de ceara
Cat te-am iubit de mult….

Clipe

2009-09-12T02:56:00.000-07:00

Usa nu se deschide de ceva vreme.De cand ai trantit-o,nu a mai venit nimeni sa spuna "apasa tare pe clanta aia nenorocita si da-mi drumul inapoi in viata ta".Eu?Eu inca astept...ce anume mai exact,nici eu nu stiu...nimic,deci probabil ca totul,asa ca probabil ca pe tine.
Caut punctele ca sa le pun pe "i",dar nu am vreun ac la indemana.Asa ca te astept.Sunt foarte singura mai nou.De cand ai plecat,nu e nimeni care sa mature pe jos dupa ce rup cuvintele,iar cand calc pe ele si ma zgarie in talpa,degeaba imi cer scuze,pentru ca ele rad haotic si imi tipa inspre sange acelasi lucru "proasto,l-ai pierdut".Atunci imi dau seama ca nu mai e nimeni sa tipe la cuvintele mele si atunci stiu ca voi fi singura foarte mult timp.
Inteleg ca nu e vina ta,eu am fost isterica.Stiu ca ar fi trebuit sa imi iau tratamentul,dar ma convinsese o lampa decorativa ca e mai bine sa nu...niciodata nu stii cand ai nevoie de ratiune,de ce sa o irosesti?Acum nu mai discut decat cu mine si trebuie sa recunosc ca ma contrazic in continuu.Am citit prea putin ca sa castig o dezbatere cu mine.Intotdeauna ma intorc la mine,dupa care fug in directia opusa...la polul opus esti tu.Sau erai,pana acum cateva zile,de cand ai trantit usa aceea care acum nu se mai deschide pentru nimeni.Eu raman in camera,nu pot sa ma misc de aici.Nevoia ma va face sa ma tarasc afara cautand un "maine",oricum ar fi el,dar eu am sa-i zambesc in fata si am sa declar cu superioritate ca singurul meu obiectiv e sa trec de "azi".la urma urmei,te vei intoarce...mereu te intorci.Ai nevoie de mine cum am eu nevoie de lucruri imoral de frumoase uneori.

Au trecut prea multe clipe.Daca le-as masura in saptamani sau luni,as inebuni.Nu mai vorbesc nici cu lampa,nici cu ce-a ramas din cuvintele de alta data.Usa nu s-a deschis de atunci,iar eu supravietuiesc prin azi.Tu nu ai venit inca,probabil ca te-ai oprit sa bei ceva,sa te intinzi pe vreo plaja,sa desenezi vreo floricica pe vreo usa de tren.Singuratatea n-a fost niciodata punctul tau forte.Aud uneori privirea ta plangandu-mi in ceafa si atunci ma intorc cu inima prinsa intre amigdale sa vad daca nu ai intrat cumva pe geam.Tin minte ca ai jurat ca pe usa asta nu mai intri si stiu ca iti tii promisiunile.Dar de obicei,e doar mintea mea care imi joaca feste,functionand pe baza de exces de tristete nejustificata si supradoza de silogisme.Asa ca inima imi coboara inapoi in plex si geamul suspina compatimitor si prea gol de tine.Eu ma fac ca nu il aud...la urma urmei,sunt o persoana puternica atunci cand reusesc sa fiu o persoana.Tu esti acolo,undeva,probabil asteptand sa ies din casa si sa te caut,nestiind ca usa nu se mai poate deschide.Insa esti bine,probabil ti-ai revenit deja din betie si ai cuprins toamna de coaste,declarandu-i dragostea ta muritoare.E in regula,toamna saruta mult mai bine decat mine oricum.Cat despre mine...eu...eu te astept.

Culoare

2009-09-12T02:55:00.000-07:00

Azi a zdrobit-o...
Pata mea preferata de culoare.Dece ar fi facut-o?Nu avea nici un motiv.In penumbra,ma privea,il priveam,ne vedeam si n-am zis nimic.N-a vrut sa-si agite privirea,imi revarsa intuneric in iris cand ma priveste.
El...mi-a zbrobit pata de culoare.Nu caut alta pentru ca n-as gasi-o nicicand la fel...din pata aceea mi-as fi putut picta contururile.Eul meu,ambivalent,se-mprastie ca dintr-o artera sectionata,curgand in valuri de mov,tasnind a forta dar si a slabiciune,susur de esenta imprastiata pe jos.

"Te rog sa ma lasi,azi imi plang pata de culoare,zdrobita de piciorul tau descult acum cateva zile.Nu sunt absurda,dar as vrea sa ma propag in absurd.Nu sunt nebuna,pentru ca nu exista normalitate cu care sa-mi compari nebunia.Ascunsa,undeva,ma bantuie reflexia petei...Eu nu mai calc.Nu mai pasesc deloc de cateva zile.Refuz sa ma misc de aici.Pentru ca tu,in neglijenta uciderii,mi-ai imprastiat culorile sufletului pe toata podeaua...si n-as putea,nu,niciodata n-as putea...sa-mi calc pe pata moarta de culoare.

Tu?Tu n-ai cum sa-ntelegi culorile...pentru ca ai fost de cand te stiu....pictat in alb si negru....."