Resurecție

„S-a ridicat brusc si a iesit pe usa.Il priveam cum pleaca si zambeam.Probabil ca mergea sa faca rost de bani pentru inca o doza de cola sau pentru inca o doza... cand,cum il apuca.Ma amuza modul lui de a merge,poate putin leganat,abatut,grabit,zapacit.nici el nu stia.”

A trecut mult timp de atunci. Noi doi, din nou impreuna. A ajuns sa ma deranjeze faptul ca n-am diacritice. Am ajuns sa imi analizez pasii. Noi doi, atipici si atemporali. Si nu stiu despre care ”noi doi” e vorba. Ma doare sa respir pentru ca va doare sa calcati peste morminte, amintiri, pamant, dubii, crezuri, certitudini. Pe mine ma doare individual faptul ca oriunde as pasi, pasesc peste Adreea. Nu pot sa dorm din cauza asta. Dumnezeu s-a rescris in sute de limbi, eu nu pot sa traduc din mine in romana.

Aștept... cu ș mic. Dar acest ș are relevanță. Mi-e dor de tine ca de mine. Mi-e dor de noi ca de resentimente. Nu am probleme, am prieteni. Nu am complicații, ai tu. Nu mai pot. Dacă îmi zbor creierii în direcția potrivită, nimeni nu o să obiecteze. E normal. Uman. Mă simt vinovată pentru că fiecare pas al meu apasă pe pupilele ei conturate albastru.

E o ipocrizie să spui că înțelegi. E suicidal să afirmi că ai impresia că știi. E copilăresc să crezi. Fă-mă, Doamne, copil, sau naște-mă, Doamne, moartă. Naște-mă oricum, dar naște-mă din nou.

Resurecție.